1. Le stiti pe babele alea de pe la cozi care vrei-nu vrei te introduc in conversatie, nu? hai ca le stiti, cu siguranta. Ei bine, la Mega (unde altundeva decat locul unde m-as impusca cu placere, dupa ce le-am strans de gat pe toate minunatele lucratoare in frunce cu shefele de tura?), la coada, in spatele meu se-agita o baba sa converseze cu bebeul meu. Pe bune ! Lugu-lugu, ba-ba-ba, etc., a mea - nimic, tragea cu sete din suzeta ei si rotea ochii ca radaru`. Baba - sa zica ea ceva, normal: saraca ! De ce saraca, zic (strangand usor pumnul zvacnit si repetandu-mi intr-una: linisteste-te - caci deja era too much for me) Daaaa, zice, saraca, cum suge ea suzeta... io, siderata: paaaai, daaa (negasind nimic de talia conversationala a babetei).
Ea, apoteotic:
- Stiti cat ii dor pe ei obrajorii de la suzeta?
Eu (nestiind ce sa aleg intre a desface manerul caruciorului s-o bat cu el peste gura, sa ma prabusesc pe jos de ras sau sa-i dau niste bani sa-si ia o ciocolata sa mai secrete si ea niste d-ala cu ''-ina'' la sfarsit, d-ala ''de fericire'') raspund stins:
- Credeti c-ar mai sta vreun copil cu suzeta in gura vreodata?
- (ea - nu prea convinsa): credeti?
- (eu - privind-o fix, de data asta): Absolut !
Muhuooaaaaaaaaaaa!
2. Mai ma gandesc - vorba lu` Fulga - ca mie-mi zboara amintirile ca paserile ceriului
P.S. Fix acum ascult o stire criminala la teveu, de politica, evident, romanesca, of course, si care se intituleaza criptic ''Pandele s-a razgandit''. In aceasta frumoasa stire, un grup de tovarasi cetateni demonstreaza in strada, iar un domn negricios bine imbracat in haina sa de piele imitatie de vinilin dirijeaza cu aratatorul in ritmul scandarilor care-mi zbarlesc parul de pe mana dreapta si putin la ceafa: ''Pandele nu pleca'', cu un miraculos accent pe ''le''-ul final din Pandele. Incercati acasa. N-o sa va pare rau. Indicat in special pentru cei plecati de-acasa pe meleaguri straine (nu cu sorcova), spre aducere aminte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu